Pâinea este un aliment cu origini străvechi, fiind hrană de bază pentru multe popoare. Pregătirea pâinii, coaptă pe vatra cu lemne, este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale gospodinelor. Pe alocuri, în mediul rural, această tradiție încă nu a dispărut și se transmite din generație în generație.
De-a lungul timpului, producerea pâinii a trecut în brutăriile tradiționale locale, pe rafturile acestora, iar mai apoi s-a mutat în fabricile mari și pe rafturile supermarketurilor.
Trăind în secolul vitezei și obișnuiți ca în supermarket să găsim de toate, firesc că și pâinea și-a făcut loc în coșul de cumpărături. Totuși, cine a consumat pâine de casă cunoaște diferența dintre pâinea de pe rafturile supermarketurilor și pâinea din brutăriile tradiționale. De ce să alegi pâinea de casă?
1. Ingrediente naturale Dacă produsul final are un gust desăvârșit, rețeta este pe atât de simplă, folosind ingrediente naturale: apă, făină, sare și maia. Prepararea pâinii de casă este un adevărat meșteșug, coacerea ei cere mult exercițiu, cunoașterea cantității exacte de ingrediente, tehnica de frământare, timpul de dospire, pregătirea cuptorului și temperatura optimă, timpul în care pâinea stă în cuptor, dar cel mai important ingredient sau secret este dragostea cu care este făcută pâinea.
2. Termenul de garanție Pâinea de casă, făcută cu maia poate rezista o perioadă mai îndelungată de timp fără să i se altereze gustul, deși conține doar apă, sare și făină. Alte tipuri de pâine, precum cele cu drojdie, au gust proaspăt doar după ce sunt scoase din cuptor, ulterior pierzând mult din gust, iar după câteva zile se strică. Pâinea de casă, făcută la țară, era păstrată de bătrâni chiar și o săptămână, fiind depozitată în spații aerisite, răcoroase, învelite doar în ștergar.
3. Textura, gustul și culoarea pâinii din supermarket sunt diferite. În plus, diferența constă și în ingredientele folosite. O serie de ingrediente alimentare sunt folosite pe parcursul procesului tehnologic de fabricare a pâinii pentru creșterea conservabilității, adică pâinea să poată avea o perioadă de valabilitate mai mare și să existe siguranța că produsul se vinde într-un interval mai îndelungat, sunt folosite ingrediente pentru un aspect mai colorat, gustos, afânat, mai frumos al pâinii, dar și ingrediente pentru creșterea valorii nutritive. Aditivii adăugați în pâine nu garantează că aceasta este tocmai sănătoasă.
4. Pâinea cu maia este sănătoasă. În schimb, pâinea de casă este făcută doar din ingrediente naturale, iar pâinea cu maia a început să fie readusă în discuție în ultimii ani câștigând teren în favoarea celei clasice. Pâinea cu maia are un indice glicemic scăzut, maiaua neutralizează acidul fitic din cereale care este responsabil cu împiedicarea absorbției mineralelor în organism, pâinea dospită cu maia ajută la repopularea tractului intestinal cu bacterii bune. De asemenea, prin fermentația cu maia proteinele din gluten sunt dezactivate parțial sau chiar total, unii specialiști recomandând consumarea ei persoanelor cu intoleranță la gluten.
5. Gustul copilăriei de la țară Pâinea cu maia este asociată cu pâinea făcută pe vatra cu lemne, la țară, cu imaginea bunicii sau a mamei frâmântând îndelung aluatul, pentru ca în final să-l așeze în formele de pâine pregătite pentru a le băga în cuptorul încălzit, în prealabil, cu foc de lemne. La final, pâinea proaspăt scoasă din cuptor era bătută cu cuțitul pentru a se înlătura partea arsă de pe coajă și era lăsată să se răcorească. Coaja rămânea tare și crocantă, iar miezul moale și aerat.
O textură și aromă asemănătoare o are în prezent pâinea produsă în brutăriile tradiționale, preparată după rețete tradiționale și cu ingrediente naturale, brutăria Kovacs fiind una dintre ele.
Cu o tradiție ce străbate mai bine de trei sferturi de veac, pâinea de la Kovács este preparată după rețete tradiționale cu ingrediente naturale, fiind o adevărată pâine artizanală, sănătoasă, ce te duce cu gândul spre copilăria de la țară, unde lângă cuptorul de lemne te îmbia mirosul și aroma de pâine proaspătă de casă.