Cu toții am auzit și auzim mereu că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, că trebuie să îi acordăm o importanță majoră și nicidecum să uităm ori să ne facem o obișnuință în a sări peste această masă. La micul dejun cel mai bine ar fi să mâncăm cât mai divers și sănătos. Dimineața organismul funcționează la capacitate maximă și are nevoie de nutrienți pentru a produce energie pentru întreaga zi. Micul dejun se poate transforma într-un răsfăț, dacă ne dăm puțin silința să-l facem în fiecare zi puțin altfel și să adaugăm mereu ceva nou. Există numeroase idei și rețete simple și sănătoase.
Micul dejun este important pentru că are rolul de a stimula metabolismul, îmbunătățește nivelul de concentrare, memoria și ajută mult la menținerea greutății optime. Daca iei un mic dejun consistent, așa cum ar trebui, nu vei simți nevoia de a consuma mai multe gustări în timpul zilei. Alegeți alimente și preparate revigorante care vor crește nivelul de energie și îți vor da apoi o stare de bine generală.
Brutăria Kovács îți propune 5 idei de mic dejun bun și energizant:
1. Dacă te grăbești, poți opta pentru un muffin și o cafea cu lapte sau pâine cu unt de arahide și banane. (Dar nu-ți face totuși o obișnuință din a te grăbi cu micul dejun.)
2. Dacă vrei micul dejun la pachet, pentru a-l savura în liniște, îți propunem să alegi un sandviș bun, care să conțină și legume, pâine prăjită cu ton sau somon sau sendviș cu brânză și roșii.
3. Pentru cei care acordă timpul necesar micului dejun și se trezesc mereu mai devreme special pentru asta, le recomandăm o omletă cu brânză, șuncă sau ambele, cu legume (cuburi de roșii, castraveți sau cu ciuperci) însoțită de o pâine secuiască proaspătă sau un sortiment de pâine cu multe cereale – pentru că cerealele sunt foarte importante la micul dejun. Mai poți adauga o salată de legume sau de fructe. Apoi, un smoothie din fructe ar putea fi excelent.
4. Pe cei aflați în întârziere pe drumul spre muncă sau școală, îi sfătuim cu prietenie să nu uite să-și cumpere un iaurt și un corn sau o felie de pizza. Nu uita să iei și un fruct!
5. Dacă preferi un mic dejun franțuzesc, lângă o cană de ceai sau cafea poți servi un croissant cu unt și gem sau pâine integrală proaspătă cu unt, gem și lapte.
La Brutăria Kovács te așteptăm cu un sortiment bogat de produse de patiserie, diferite tipuri de pâine, sandwich-uri proaspete și cafea de calitate pentru un mic dejun sănătos și gustos!