Crăciun prin ochi de copii: Valea Zânelor

În Valea Zânelor viața spiridușilor era una nespus de fericită și liniștită, parcă timpul stătea pe loc.  

Singura perioadă în care era agitație și trebuiau să lucreze mai mult era în luna decembrie, când Moș Crăciun le dădea indicații clare, fiecare ce trebuie să facă până la Crăciun. Dar nu lucrau toată ziua și aveau grijă să petreacă cât mai mult timp cu familia lor. O parte dintre spiriduși fabricau jucăriile, alții aveau grijă de renii Moșului, îi pregăteau pentru noaptea de Crăciun când aveau de făcut un lung drum pe întreg globul pământesc. Alți spiriduși trebuiau să-l ajute pe Moșu să citească scrisorile copiilor sau colindau lumea în lung și-n lat ca să hotărască cine merită sau nu să primească cadouri de Crăciun. Cei mai tineri dintre spiriduși trebuiau să urmeze școala lui Moș Crăciun pentru a învăța ce au de făcut pe când va veni vremea să preia ștafeta de la părinții lor.

Spiridușul Kovács era cel mai mic dintre cei trei frați ai săi. Era elev la școala Moșului, dar era mereu visător și mai puțin luat în serios de către frații săi. Visa că va ajunge ajutorul lui Moș Crăciun însă nu știa exact ce trebuie să facă pentru asta. Într-o bună zi, a decis să pornească la drum, în lumea oamenilor, ca să afle ce trebuie să facă pentru a se ridica la nivelul așteptărilor Moșului.

Ajunse într-un oraș mare, unde totul se petrecea foarte repede, oamenii erau grăbiți, nu se salutau între ei, iar așa ceva la el acasă nu se întâmpla. Toți se cunoșteau și se salutau. Era tot mai derutat. Se uita mirat la numărul mare de mașini care treceau pe stradă, în viteză, și scoteau un zgomot asurzitor. Erau multe betoane. Îi era dor de liniștea și frumusețea locurilor de acasă, dar strânse din dinți și își zise că trebuie să fie puternic dacă vroia să-și îndeplinească visul.

La un moment dat, o aromă plăcută începu să-i gâdile nările. Semăna așa de mult cu aroma pâinii coapte de acasă! Ghidat după miros ajunse în fața brutăriei, își lipi nasul de geam și văzu cum mai mulți oameni îmbrăcați cu șorțuri albe și bonete pe cap frământau aluatul, îl întindeau, ba mai și puneau ceva în el și-l băgau apoi în niște cuptoare mari. Niște sunete scoase de stomac îl anunțau că e cazul să se hrănească și pofta de pâine caldă îi mișcă picioarele spre intrarea în brutărie. Înăuntru mirosul era și mai ispititor. Brutarul îl vede și îl întreabă: ”Ce caută un spiriduș în lumea oamenilor?”, iar spiridușul i-a răspuns: ”Am venit pentru a-mi căuta rostul în viață” și își mută privirea spre cozonacii frumos aliniați, proaspăt scoși din cuptor. Brutarul i-a urmărit privirea, ceva s-a mișcat în el și i-a întins o felie de cozonac, urându-i succes.

Spiridușul Kovács a părăsit brutăria, amintindu-și că la el acasă spiridușii erau foarte uniți, se ajutau între ei, își împrumutau fără griji lucrurile unul la altul, când găteau bunătățuri împărțeau între ei. Erau ca o familie mare, unită și fericită. În acel moment se decide că el trebuie să ajute oamenii să se bucure de ceea ce au: de dragoste, de familie, să petreacă mai mult timp unul cu celălalt. El va trebui să devină mesagerul iubirii între oameni și așa cu siguranță va ajunge ajutorul lui Moș Crăciun.

Dintr-o dată și-a dat seama de unde să-și înceapă misiunea, dar nu știa cu cine. Până noaptea târziu a colindat orașul și a ascultat dorințele copiilor. Una dintre ele i-a atras atenția. Așa se face că, înainte de crăpatul zorilor, când era foarte frig afară, Spiridușul Kovács a ajuns într-o cameră cu multe lucruri ce aparțineau unei fetițe. Curios se uită la ele și scoase o exclamație. În acel moment, Anișoara se trezi, se ridică în șezut, în pat, și în lumina lunii de afară, ce se strecura pe geam, vede umbra unei persoane și întreabă: ”Tu cine ești?”.

-”Cum adică cine sunt? Doar tu m-ai chemat!”, a răspuns spiridușul.  ”Ți-ai dorit să existe o magie și toate lucrurile să se facă singure, iar părinții să nu mai fie așa de grăbiți să facă o mulțime de lucruri  și să aibă mai mult timp pentru copiii lor. Am venit să te ajut ca să-ți îndeplinești dorința”.

Anișoara nu s-a speriat la vederea spiridușului. Și-a amintit ce spusese cu o zi în urmă și a șoptit ”Așa este”. Animată la gândul că dorința sa ar putea deveni realitate a acceptat să colaboreze cu spiridușul și au început să facă planuri. Oamenii mari, mereu grăbiți, aveau să afle cum ar trebuie să arate Crăciunul prin ochi de copii.

Povestea continuă…